LUNA MAI: Originea și semnificația numelui (2024)

Luna mai este, în calendarul gregorian, pe care-l folosim și noi, astăzi, a cincea lună a anului și are 31 de zile. La origine, în calendarul roman, utilizat până în anul 45 i.Hr., când a fost înlocuit cu calendarul iulian (înlocuit și el cu cel gregorian, în 1582), era cea de-a treia lună din an.

Denumirea lunii mai vine de la numele zeiței Maia (în latină, „maius” – „mai mare/mai înalt”), o divinitate a primăverii, în Roma antică, soția zeului focului, Vulcan. De asem*nea, cu termenul „Maius”/„Majores” erau denumiți senatorii romani, în timpul lui Romulus.

LUNA MAI: Originea și semnificația numelui (1)

După unele izvoare istorice și mitologice, a cincea lună din an a primit această denumire și pentru că, în prima zi din luna mai, se aduceau ofrande și se făceau sacrificii în cinstea acestei zeițe – Maia. Alte surse susțin că o altă „Maia”, iubita lui Jupiter și mama lui Mercur (zeu al comerțului), a dat numele acestei luni. Maia era cea despre care se spunea că protejează creșterea vegetației, a florilor, iar romanii o numeau și „Zeița bună a fertilității”.

Grecii numeau luna mai „Thargelion”, iar la celți, de 1 Mai se sărbătorea „Beltane”/”Bealltainn”, a treia dintre cele mai mari sărbători religioase ale lumii celtice, prin focuri aprinse de către druizi (preoții celți), care să protejeze animalele de-a lungul întregului an.

LUNA MAI: Originea și semnificația numelui (2)

La catolici, luna mai este dedicată Fecioarei Maria, cu atât mai mult cu cât Teofaniile/„Aparițiile de la Fatima” au avut loc în luna mai. În țările nordice și în multe alte țări occidentale, în această lună se celebrează și “Arborele de mai” sau “Arborele bucuriei”, “Arborele iubirii”, pentru a marca înfrunzirea pomilor, a copacilor, renașterea naturii, în general. Cu această ocazie, există obiceiul ca fiecare om/familie să planteze câte un copac, reiterând actul primordial al regenerării.

Luna mai – Florar şi Armindeni

LUNA MAI: Originea și semnificația numelui (3)

În tradiția românească, luna mai se numește Florar/Frunzar sau „Luna ierburilor”. Este perioada din an când totul prinde culoare, înverzește și înflorește, așa cum spune și o cunoscută zicere populară – „Mai e rai”.

Tot din folclor a rămas și denumirea de “Armindeni” pentru prima zi din luna mai sau “Ziua pelinului” (pentru că se culege, în această zi, pelin, ca plantă de leac), sau “Ziua bețivului” (se bea vin-pelin, pentru „schimbarea sângelui”). La porți se pun crenguțe înfrunzite, aduse din pădure, cu rol apotropaic (să ferească de duhuri rele), zi care se celebrează pentru a aduce belșug peste an. În calendarul ortodox, ziua de 1 mai este dedicată Sfântului Proroc Ieremia (Armin/Irmin).

Constandinul puilor” (23 mai) este o altă tradiție, potrivit căreia, până când păsările din pădure încep să-și scoată puii, să-i învețe la zbor, trebuie semănate porumbul, meiul și ovăzul.

Citește și: Luna Martie – originea şi semnificaţia acestei denumiri, tradiţii româneşti, repere cultural-istorice
LUNA MAI: Originea și semnificația numelui (4)

Paștele cailor”, o expresie care nu are corespondent într-o altă limbă, pentru că s-a născut exclusiv din legendele românești, se referă la o zi din luna mai, a 40-a zi după Paște, „Înălțarea” sau „Ispasul” și care face referire la faptul că Maica Domnului, în ziua Nașterii lui Iisus Hristos, i-a blestemat pe caii care făceau gălăgie în grajd să nu fie sătui decât într-o zi pe an, de „Ispas”.

1 Mai, în calendarul laic, în lumea întreagă, mai puțin Canada și SUA (unde se sărbătorește în septembrie), este „Ziua Internațională a Muncii”, marcând revoltele muncitorilor din Chicago, de la finele secolului al XIX-lea, și lupta pentru o zi de muncă de opt ore.

Mai 2020, din punct de vedere astronomic

LUNA MAI: Originea și semnificația numelui (5)

Din punct de vedere astronomic, în noaptea de 7 spre 8 mai, se poate observa fenomenul de Lună plină, o „Superlună”, ultima dintre cele patru ale acestui an. O „Superlună”, în astronomie, este atunci când discul Lunii este perceput cu 7% mai mare decât de obicei și cu 30% mai luminos. Fenomenul se produce când distanța dintre Pământ și Lună este mai mică de 358 000 de kilometri.

Cu o noapte înainte (6 spre 7 mai), ploaia de meteori Eta Aquaride va putea fi văzută și în emisfera nordică, dacă cerul nopții este senin. Eta Aquaridele sunt particulele de praf lăsate în urmă de Cometa Halley, observată pentru prima dată încă din anul 240 i.Hr. și care, la fiecare trecere la periheliu (cea mai mică distanță dintre cometă și Soare), pierde aproximativ 100 de milioane de tone de praf și gheață.

Apropierea Cometei Halley de Terra se produce de două ori pe an, în luna mai și în octombrie, când poate fi observat, cu ochiul liber, spectacolul „stelelor căzătoare”, cum sunt numite ploile de meteoriți în limbajul popular.

Mai mult decât atât, numele lunii mai ne oferă o fereastră către lumea antică, rememorând zeițe și tradiții străvechi care subliniază legătura profundă dintre om și ciclurile naturale. Prin înțelegerea acestor aspecte, putem aprecia mai bine valorile și simbolismul care au traversat timpurile și care continuă să influențeze modul în care percepem și celebrăm această perioadă a anului.

Pentru cei dornici de a aprofunda aspectele lingvistice și culturale ale calendarului, vă recomandăm să citiți articolul nostru cum este corect: „niciun” sau „nici un”?. Acesta oferă insight-uri valoroase în modul în care cuvintele și expresiile reflectă istoria și cultura, ajutându-ne să înțelegem și să valorizăm mai bine limba și tradițiile noastre.

LUNA MAI: Originea și semnificația numelui (2024)
Top Articles
Alaska Cruises: Cruise to Alaska | Royal Caribbean Cruises
Princess Cruises: Alaska Cruises 2023-2024 - Cruise to Alaska - Best Alaska Cruise
Craigslist Warren Michigan Free Stuff
jazmen00 x & jazmen00 mega| Discover
Amc Near My Location
Chicago Neighborhoods: Lincoln Square & Ravenswood - Chicago Moms
Blanchard St Denis Funeral Home Obituaries
Ati Capstone Orientation Video Quiz
Autozone Locations Near Me
The Many Faces of the Craigslist Killer
Nichole Monskey
Ap Chem Unit 8 Progress Check Mcq
Pro Groom Prices – The Pet Centre
Pwc Transparency Report
Blog:Vyond-styled rants -- List of nicknames (blog edition) (TouhouWonder version)
978-0137606801
Non Sequitur
Craigslist Edmond Oklahoma
Midlife Crisis F95Zone
Billionaire Ken Griffin Doesn’t Like His Portrayal In GameStop Movie ‘Dumb Money,’ So He’s Throwing A Tantrum: Report
Tygodnik Polityka - Polityka.pl
Free Online Games on CrazyGames | Play Now!
Loves Employee Pay Stub
Cocaine Bear Showtimes Near Regal Opry Mills
Ratchet & Clank Future: Tools of Destruction
Amih Stocktwits
Glenda Mitchell Law Firm: Law Firm Profile
Menards Eau Claire Weekly Ad
Https Paperlesspay Talx Com Boydgaming
Wisconsin Volleyball Team Boobs Uncensored
E32 Ultipro Desktop Version
Suspiciouswetspot
European Wax Center Toms River Reviews
Ou Football Brainiacs
2015 Kia Soul Serpentine Belt Diagram
Garden Grove Classlink
Claio Rotisserie Menu
4.231 Rounded To The Nearest Hundred
Www.1Tamilmv.con
Obsidian Guard's Skullsplitter
Hoofdletters voor God in de NBV21 - Bijbelblog
2024 Coachella Predictions
Everstart Jump Starter Manual Pdf
Yoshidakins
Powerball lottery winning numbers for Saturday, September 7. $112 million jackpot
Hermann Memorial Urgent Care Near Me
Oxford Alabama Craigslist
Red Dead Redemption 2 Legendary Fish Locations Guide (“A Fisher of Fish”)
Doordash Promo Code Generator
The All-New MyUMobile App - Support | U Mobile
Divinity: Original Sin II - How to Use the Conjurer Class
Az Unblocked Games: Complete with ease | airSlate SignNow
Latest Posts
Article information

Author: Annamae Dooley

Last Updated:

Views: 6206

Rating: 4.4 / 5 (65 voted)

Reviews: 80% of readers found this page helpful

Author information

Name: Annamae Dooley

Birthday: 2001-07-26

Address: 9687 Tambra Meadow, Bradleyhaven, TN 53219

Phone: +9316045904039

Job: Future Coordinator

Hobby: Archery, Couponing, Poi, Kite flying, Knitting, Rappelling, Baseball

Introduction: My name is Annamae Dooley, I am a witty, quaint, lovely, clever, rich, sparkling, powerful person who loves writing and wants to share my knowledge and understanding with you.